Stiri

Andelko Mandic : „Reprezentăm Craiova, reprezentăm România și trebuie să dăm totul pentru a câștiga fiecare partidă"

Ionuț Greere

Ionuț Greere
20.10.2014

Baschetbaliștii de la SCM Universitatea Craiova pornesc la drum în Liga Balcanică într-o partidă contra macedonenilor de la KK Kozuv.

Andelko Mandic este conștient de valoarea adversarului, dar este convins că echipa pe care o pregătește va câștiga această și cu ajutorul publicului oltean pe care îl așteaptă în numpr cât mai mare.

" Sunt o echipă care joacă foarte bine îndividual. Au în componeță trei jucători care au evoluat și în Liga Națională din România, plus alți trei jucători sârbi. Au o echipă redutabilă. Ei nu au început bine campionatul inter, dar au deja o victorie cu Mornar în BIBL. Jucăm acasă, avem nevoie de susținerea publicului care sunt convins că va veni în număr mare să ne susțină și trebuie să câștigăm. În primul rând să jucăm mult mai bine decât am făcut-o sâmbătă în campionat. Ca obiectiv ne-am propus să ieșim din prima fază a grupelor. Reprezentăm  Craiova, reprezentăm România și trebuie să dăm totul pentru a câștiga fiecare partidă"

În sezonul precedent oltenii s-au impus în fața celor de la Kk Kozuv cu scorul de 72-61.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!