Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andrei Căpușan: “S-a acumulat foarte multă oboseală”

Marius Petri

Marius Petri
01.03.2014

SCM “U” Craiova s-a impus cu scorul de 90-65 în meciul disputat pe terenul celor de la BC Timba Timișoara. Deși diferența din sfârșitul meciului a fost una liniștitoare, craiovenii au fost conduși la pauză de către formația gazdă, care nu a mai reușit să țină pasul și în partea secundă.

În cadrul conferinței de presă de după meci, extrema Craiovei, Andrei Căpușan, a vorbit despre a 12-a victorie din acest sezon pentru formația sa, dar și despre perioada următoare:

“Ne-a luat mai mult până ne-am urnit, se vede faptul că s-a acumulat foarte multă oboseală. Suntem de vreo 10 zile pe drum, coroborate cu meciul de la Cluj, meciul din Liga Balcanică din Israel, acum am venit la Timișoara... nu am avut timp să ne refacem, dar după părerea mea am arătat cel puțin în a doua jumătate cam cum jucăm noi de obicei.

Cu siguranță va fi greu în acest final de campionat, pe noi ne așteaptă 5 meciuri foarte grele și importante în campionat și în Liga Balcanică, dar eu zic că o sa ieșim bine.”

Fost component al formației BC Timișoara, Căpușan a comentat și întoarcerea în sala “Constantin Jude”:

“A fost frumos să revin în această sală, mi-a plăcut foarte mult la Timișoara și m-am simțit foarte bine aici. Suporterii m-au făcut să mă simt ca acasă și nu pot decât să le mulțumesc pentru asta.”

*foto: Răzvan Păsărică (rpressport.ro)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!