Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Andrew Barham: „Victoria este victorie, oricând este binevenită”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.01.2017

Andrew Barham a fost cel mai bun marcator al celor de la BC Mureș în victoria la 12 puncte diferență, 92-80, în fața celor de la Dinamo București. Odată cu prestația de aseară, americanul și-a egalat pentru a doua oară recordul personal la productivitate din acest sezon.

Drew Barham a terminat confruntarea cu 22 de puncte puse pe tabela de marcaj, 6 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție, 2 mingi pierdute și 24 în dreptul eficienței, totul în 28 de minute petrecute pe suprafața de joc. Din punct de vedere al procentajelor, baschetbalistul de peste ocean a încheiat jocul cu 40% (2/5) din interiorul semicercului, respectiv 67% (6/9) de la mare distanță.

La finalul întâlnirii cu Dinamo, Barham a participat la conferința de presă, acolo unde a declarat următoarele. 

Victoria este victorie, oricând este binevenită şi te face fericit. Dinamo este o echipă bună, s-a luptat din greu, niciodată nu a cedat și a şi revenit de câteva ori. Nu i-am luat de sus, chiar dacă se află pe penultimul loc în clasament au o echipă bună, dar am avut probleme cu concentrarea. Am ieşit montaţi din vestiare, iar când s-au apropiat pe tabelă, ne-am adunat”, a punctat sportivul conform site-ului bcmures.com. 

Andrew Barham a jucat în 13 din cele 14 meciuri ale Mureșului în actualul sezon al Ligii Naționale, timp în care a contabilizat medii de 13.2 puncte, 5.9 recuperări, 3.1 pase decisive, 0.9 intercepții, 2.2 mingi pierdute și 13.7 la eficiență, toate acestea în 32:40 minute jucate în medie pe partidă. 

*Foto: Toth Csaba

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!