Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Antonis Constantinides despre duelul cu CSU Sibiu: „Un meci pe care trebuie să-l câştigăm 100%”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
22.11.2014

CS Energia Târgu Jiu vine după o victorie extrem de importantă în grupele FIBA EuroChallenge, acolo unde a învins pe teren propriu pe bulgarii de la Lukoil Academic Sofia cu 72-67. Acum, oltenii vor da piept tot la Târgu Jiu cu CSU Atlassib Sibiu, într-o partidă care contează pentru etapa a 8-a din Liga Națională de Baschet Masculin. 

Tehnicianul gorjenilor, cipriotul Antonis Constantinides, a vorbit la finalul meciul cu Lukoil Academic despre faptul că, apărarea a adus victoria Energiei, iar pentru următorul joc, cel cu Sibiu, vrea altceva pe faza de atac de la elevii săi. 

„În ceea ce priveşte ofensiva trebuie să mai lucrăm pentru că duminică avem meci cu Sibiul. Un meci foarte dificil, dar un meci pe care trebuie să-l câştigăm 100%. La finalul acestui meci cu bulgarii am arătat ca o echipă mare, pentru că o echipă mare poate câştiga şi în zilele când nu joacă bine. Urmează trei meciuri în campionat şi concentrarea nostră se va baza pe cele trei partide: cu Sibiu, Oradea şi Steaua”, a punctat antrenorul, potrivit site-ului oficial al clubului Energia. 

Pe de altă parte, Constantinides a dezvăluit că noua achiziție a echipei sale, americanul Frankie Sullivan, va evolua duminică împotriva galben-albaștrilor, dat fiind faptul că Louis Darby este în continuare accidentat. 

„Sullivan va juca duminică cu Sibiul. Avem probleme cu aceste accidentări care nu ne dau pace. Trebuie să găsim și alte oportunități şi posibilități să jucăm fără Louis. Fără el avem însă avem probleme în teren. Am jucat două meciuri fără el, la Cluj şi în acest meci cu Lukoil şi echipa are unele probleme din punct de vedere ofensiv. Trebuie să jucăm şi fără el până îşi revine. Frankie Sullivan este un jucător opus faţă de Louis, este ceva ce nu am avut până acum în echipă, un combo-guard. El ne va da unele lucruri pe care nu le-am avut până acum, dar cu siguranţă nu va putea să oferea ceea ce oferă Louis, pentru că sunt stiluri diferite, dar în mod cert este un jucător de calitate care ne va ajuta până va reveni Louis”, a concluzionat acesta. 

Potrivit csenergia.ro, oficialii clubului speră ca actele jucătorului să se finalizeze cât mai rapid, iar jucătorul să se adapteze în cel mai scurt timp la formaţia gorjeană. Sullivan a fost adus după accidentarea lui Daniel Tudosă, accidentare care îl va ţine pe acesta din urmă departe de teren cel puţin o lună de zile.

*Foto: csenergia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!