Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Antonis Constantinides este noul antrenor principal al formaţiei Energia Rovinari

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.06.2014

Antrenorul cipriot Antonis Constantinides a fost confirmat în funcţia de principal al grupării Energia Rovinari, sursele site-ului nostru fiind confirmate cu privire la această achiziţie a gorjenilor. Tehnicianul a semnat un contract valabil pe un an, după cum anunţă site-ul oficial al Energiei.

Antrenor secund va fi Claudiu Alionescu, acesta alegând să pună punct carierei de baschetbalist profesionist, iar preparator fizic va fi grecul Giorgios Lithopoulos.

Constantinides a antrenat ultima dată în ţara sa natală pe Apoel Nicosia, acolo unde în stagiunea 2012-2013 l-a avut elev pe americanul Porter Troupe. Rămâne de văzut dacă cei doi vor lucra împreună şi în LNBM, situaţia baschetbalistului fiind incertă, postură în care se află şi Louis Darby. 

Cipriotul şi-a început cariera de antrenor încă din anul 2000, atunci când a fost principal la echipa secundă a celor de la Omonia, iar în peroada 2003-2006 a fost antrenorul principal al primei echipe a Omoniei Nicosia, în sezonul 2003-2004 fiind atât antrenor cât şi jucător. De asemenea, acesta a mai antrenat Philips College (2006-2008), InterCollege Etha Engomis (2008-2012), B.C. APOEL Nicosia (2012-2014). La nivel de echipe naţionale, Antonis Constantinides a fost secund al naţioanalei U16 a Ciprului (2008), apoi a fost antrenor principal al reprezentativei feminine a Ciprului (2008-2011), respectiv al reprezentativei masculine (2012-2013). 

În altă ordine de idei, site-ul csenergia.ro a anunţat faptul că, muntenegreanul Nemanja Milosevic a semnat prelungirea contractului cu echipa din Târgu Jiu. Milosevic a ajuns în curtea Energiei la mijlocul campionatului trecut, după ce Dalibor Djapa a suferit o accidentare la nivelul genunchiului. Baschetbalistul de 2.04 metri a confirmat în echipamentul gorjenilor, având medii foarte bune la finalul stagiunii. Astfel, după 13 meciuri jucate la Rovinari, Nemanja a acumulat cifre de 14.8 puncte, 9.9 recuperări, 1.1 pase decisive, 2.4 mingi pierdute şi 18.7 la eficienţă, totul în 30:22 minute jucate. În tot acest timp, jucătorul ex-iugoslav a terminat de 8 ori în double-double cu puncte şi recuperări. 

Astfel, Energia îşi pune la punct încet-încet staff-ul şi lotul în privinţa sezonului competiţional 2014-2015, primul în care aceştia vor participa într-o cupă europeană, FIBA EuroChallenge.

*Foto: Facebook / sportingorj.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!