Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cornel Lungu: "Goran Gajovic ne va ajuta să acoperim numărul mare de meciuri din perioada următoare"

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.12.2016

Cornel Lungu, preşedintele formaţiei BC Mureş Târgu Mureş, a vorbit pe larg în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare partidei cu Oradea despre situaţia actuală din cadrului clubului. Oficialul mureşean a dezbătut subiecte precum programul echipei, problemele existente din cadrul clubului, transferuri, derby-ul cu Oradea din weekend sau situaţia jucătorilor accidentaţi.

"De la ultima noastră întâlnire s-au rezolvat câteva restanţe din cele pe care le avem, nu în totalitate, dar ne apropiem de jumătate din ce am avut până la ora actuală. Băieţii se antrenează, în afară de cei accidentaţi, însă Dalibor Djapa revine la antrenamente, sperăm că este măcar la un 50% din capacitate. De cealaltă parte, Alhaji Mohammed este în continuare bolnav şi nu intră în pregătirea echipei, având o problemă renală, dar şi o pneumonie. Din această cauză, aţi văzut şi în meciul de la Piteşti, a fost destul de dificil pentru noi mai ales în repriza secundă, am fost nevoiţi să folosim jucători care acum au prins mult mai multe minute decât de obicei şi s-a produs o cădere. Sper ca la meciul următor să existe o altă mobilizare, să se vadă că putem juca şi în 3 străini, cum am jucat la Piteşti. Repet, sper ca Djapa să fie apt pentru meciul de la Oradea, cel puţin la 50% din capacitatea lui, cât poate recupera până la ora meciului. 

Suntem nevoiţi să ne concentrăm pe următoarele meciuri, după cum bine ştiţi avem un program extrem de încărcat, cu un joc săptămâna viitoare în Franţa, apoi meci acasă cu Galaţiul, unul foarte important pentru noi. Ulterior, duel cu turcii de la Gaziantep şi apoi în 23 decembrie jucăm cu cei de la U-BT Cluj, urmând ca în 3 ianuarie să disputăm primul joc din noul an, în Suedia. Având în vedere ce v-am spus în legătură cu programul încărcat s-a luat decizia de a-l readuce înapoi pe fostul nostru jucător, Goran Gajovic, care va sosi în zilele acestea la Târgu Mureş şi sperăm să facem o înţelegere pentru următoarea perioadă cu el. Ne va ajuta să acoperim această densitate mare de meciuri, de la începutul lui decembrie şi până la finele lui ianuarie vom avea 16 meciuri, ceea ce este extrem de mult. 

Referitor la meciul de la Oradea, noi sperăm să ca echipă să se mobilzeze, să facă tot ce este posibil pentru a câştiga. De asemenea, pentru următoarele meciuri să reuşim să ţinem standardele la nivelul ridicat la care am ajuns, având în vedere faptul că suntem calificaţi mai departe în FIBA Europe Cup. Sperăm ca suporterii să fie alături de noi şi să înţeleagă perioada obositoare prin care trece echipa. Toată suflarea din cadrul echipei va încerca să facă tot ce se poate pentru a se comporta onorabil în următoarea perioadă", a declarat Cornel Lungu.

Meciul dintre CSM Oradea şi BC Mureş, campioana şi vicecampioana ţării, se joacă sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 20:00 în Arena "Antonio Alexe" din Oradea. Confruntarea va fi televizată de DigiSport 2.

*Foto: Zsigmond Bathori 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!