Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „E posibil să prindem Clujul într-un moment delicat”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
17.01.2014

Cristian Achim, tehnicianul formației CSM Oradea, a prefațat duelul cu ”U” BT Mobitelco din prima etapă a returului, într-o conferință de presă premergătoare partidei. 

„Clujul are în componență niște jucători care pot să facă diferența. Această echipă trece printr-o perioadă puțin mai dificilă, însă tocmai asta s-ar putea să fie partea negativă a acestui meci. Întotdeauna o echipă se adună în astfel de momente de cumpănă și poate să se autodepășească, iar ”U” Mobitelco știm foarte bine că are jucători cu experiență, care știu cum să reacționeze în situații delicate. În ceea ce ne privește, trebuie să rămânem concentrați. Este prima și principala cerință pe care o avem de la echipă. În consecință ne-am dori să câștigăm la Cluj”, a declarat Achim citat de csmoradea.ro.

Tehnicianul a ținut să sublinieze încă o dată faptul că echipa sa trebuie să rămână concentrată la meci, indiferent de situația prin care trece adversarul. 

„E posibil să prindem Clujul într-un moment delicat, dar nu avem nicio garanție în acest sens. Trebuie să rămânem concentrați, acesta este obiectivul nostru pentru partida din „Horia Demian”. Nu trebuie să ne intereseze ce probleme au adversarii, în ce fază se află și așa mai departe. Noi trebuie să dăm tot ce putem la fiecare meci. Dacă vom face acest lucru, indiferent de rezultat, noi ne vom declara fericiți”, a concluzionat Cristian Achim.

Disputa dintre ”U” BT Mobitelco și CSM Oradea va fi transmisă în direct de postul DigiSport 3, astăzi, începând cu ora 18:00.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    "U"
    eu as spune chiar probabil! :D

    cu 10 ani în urmă (17.01.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!