Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim aruncă săgeți către U-BT: “Lucrurile stau diferit în ceea ce îi priveşte pe cei de la Cluj”

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
26.09.2018

cristi achim cluj

În cursul zilei de miercuri, 26 septembrie, antrenorul celor de la CSM CSU Oradea a prefațat SuperCupa României, partidă ce urmează să se desfășoare sâmbătă, 29 septembrie, începând cu orele 19:00, în arena Antonio Alexe din Oradea. Acesta a vorbit, de asemenea, și despre parcursul elevilor săi în cele două meciuri disputate în Champions League.

“Consider că eram avantajați de disputarea SuperCupei României la început de sezon dacă am fi fost în formula pe care am gândit-o inițial. Din păcate noi nu mai sunt în acea formulă, astfel încât acum cred că suntem dezavantajați prin schimbările de efectiv efectuate. Spun aste pentru că aveam o structură bine închegată, un joc colectiv foarte bun. Acum, după tot ce s-a întâmplat, lucrurile s-au schimbat.

Noi avem doi jucători care în prezent nu mai sunt în echipă. În locul lor au venit alții doi. În plus, am avut doi jucători plecați la lotul național timp de două săptămâni. De altfel, nouă nu ne-a trecut nicio secundă prin cap că acești jucători, la fel ca oricare alții, să nu fie la lotul național. Doar că, un pic, nu știu din ce motive, lucrurile stau diferit în ceea ce privește echipa din Cluj, adversara noastră din SuperCupă.

Aici doresc să amintesc o situație cu Bogdan Țîbîrnă. El venea după o accidentare, urmare de operație și recuperare, dar nu a fost învoit de la echipa națională, în pofida insistențelor clubului nostru. Noi nu am beneficiat atunci de înțelegere, fiind nevoit să meargă la lotul național. Asta în condițiile în care noi concepusem un program special pentru el dacă ar fi fost lăsat în grija noastră. Atunci nu am spus nimic, dar Țîbîrnă s-a întors de la lot complet nepregătit. El a avut atunci un sezon, cel cu participarea lungă din Champions League, în care nu a reușit să se ridice la nivelul dorit de toată lumea tocmai pentru că nu a beneficiat de o pregătire fizică corespunzătoare în vară, când a fost la lot.

Trecând peste acest aspect, noi avem vreo trei săptămâni în care am fost lipsiți de patru jucători, toți foarte importanți. O perioadă în care tactic noi nu am putut să lucrăm nimic. Astfel, meciul de SuperCupă ne prinde puțin prea devreme. Practic noi vom juca bine, din punct de vedere colectiv, peste vreo două luni. Firește, asta nu înseamnă că nu vom da tot ce putem pentru a câștiga SuperCupa. În săptămâna premergătoare SuperCupei avem posibilitatea să lucrăm anumite aspecte și sunt încrezător că din punct de vedere colectiv vom juca mai bine decât în meciul cu Karhu.”

Întrebat despre căderea echipei din sfertul 4 al manșei a 2-a din dubla cu Karhu Basket, antrenorul CSM-ului a declarat:

“Nu am căzut mental. Am avut două călătorii, însumând 28 ore din ultimele 72 pe drum. Cei doi jucători nou veniți nu au cum să facă față fizic în acest moment. Nu aveam alte soluții la această poziție în acest moment. De altfel, pe finalul acelui joc, s-a simțit inclusiv o scădere a randamentului lui Richard. El este un jucător pregătit la ora actuală, cu potențial fizic. Doar că noi am tras de el pe parcursul ambelor partide, astfel încât era firesc ca el să obosească la un moment dat. Ceilalți nu au reușit să se ridice la nivelul fizic corespunzător.”

Pe de altă parte, caracteristicile fizice și atletice ale jucătorilor americani de la Karhu s-au petrecut foarte bine cu echipa noastră, care a resimțit absențele lui Denison și Barnette, care erau pregătiți, și în același timp sunt jucători cu calități fizice impresionante, exact ce avea nevoie în compania acestui adversar. Noi am avut procentaje mai bune decât finlandezii, însă ei ne-au dominat la recuperări și au avut mai multe aruncări.

Totodată, echipa finlandeză este una atipică. Prin felul în care se apără te forțează să joci multe acțiuni individuale, să arunci de la mare distanță, ori că joci în relație unul la unu. Capitol la care ei sunt foarte buni.”

*foto: Roby Boros

34 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Achim asta
    Devine din ce in ce mai mizerabil. Cu cat e mai de succes. Vezi ti nene de echipa dumitale. Cand era Watson la noi nu era bine ca e naturalizat, cand ii la tine nu i bine ca i luat la lot. Presiune pusa pe Cluj prin aceste declaratii.
    #achimmizerie

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • dancri:

      Clujul asta
      Sa inteleg ca tie iti pare in regula faptul ca Moldoveanu si Torok nu au fost chemati la nationala pe motiv ca vin dupa accidentari dar ambii au jucat in echipa UBT, daca nu ma insel, chiar cand nationala juca in Macedonia. Iar in meciul cu Panathinaikos nu am vazut vreo retinere in joc din partea celor 2.
      Iar Watson si Bobe desi au meci peste cateva zile in cupele europene cu echipa lor de club sunt convocati. Ok,mi vei putea raspunde ca la aceea ora nu se stia ca Supercupa se va desfasura in aceasta saptamana dar eu consider ca ceea ce a facut FRB prin intermediul lui Costescu nu este fair-play.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      @studentU
      Esti putin pe langa subiect. Problema nu e ca unii jucatori sunt convocati la echipa nationala, acest lucru este perfect firesc, desi nu este foarte convenabil sa-ti lipseasca doi jucatori de baza fix inainte de a incepe sezonul. Intrebarea este: de ce doi jucatori de baza din lot (intamplator ambii de la Cluj) nu au fost convocati de data asta? In loc sa arunci cu invective, poate raspunzi la intrebarea asta.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      in plus
      fata de ce am raspuns mai jos, oricum ar fi situatia te rezumi in general la echipa ta. Oricum Achim trei sferturi din sezon se plange si ultimul sfert braveaza. Ne am obisnuit deja ca la el nu exista masura de mjiloc. Ori sunt decimati de accidentari sau schimbarile climatice ori pot bate pe oricine la momentul "potrivit". Nothing in between.
      In afara de el, mai este alt antrenor in LNBM care sa faca atat de des declaratii la adresa celorlalte echipe? Eu nu cred. Sa nu transformam si baschetul in fotbal.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @corleone
      cred ca am raspuns deja, probabil scriam amandoi in acelasi timp. N au fost convocati ca sa nu fie pusi in postura sa refuze. E vreo problema ca nu vor sa mearga la nationala? Crezi ca au refuzat convocarea ca sa se pastreze pt supercupa? Lol
      Invectivele si le merita pt astfel de declaratii total lipsite de fair play.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      Fair-play
      Este clar ca avem opinii diferite despre importanta acestor convocari. Iar daca este asa cum spui tu, si la nationala vine cine vrea, atunci poate ca este lipsa de fair-play sa refuzi convocarea in conditiile in care altii fac acest efort. Mai ales ca Macedonia era de batut cu cei doi in teren.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      nu stiu sigur care este situatia
      convocarilor dpdv al regulamentelor. @dancri spune ca nu poti refuza. n-as crede.
      in fine, nici eu nu consider ca este ok sa refuzi, dar nu dpdv al fair-play-ului neaparat cat a imaginii proprii a fiecarui jucator. dar asta e deja problema lor. ei isi stiu mai bine interesele si prioritatile. pentru ca sportivi dedicati, care sa mearga la nationala cu mandrie si responsabilitate sunt spre 0. multi merg pt ca trebuie sau pt ca anticipeaza niscaiva avantaje de genul unui salariu mai mare la echipa de club avand in vedere ca e jucator ”de nationala”.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CSM CSU Oradea ajax:

      Halo
      nu cred că e cazul să jignim, Achim si-a spus punctul de vedere cât se poate de corect. Nu mai poate omul să-si spună of-ul, că si sariti cu mizeriile. Este un aspect care deranjează până la urmă nu numai suporterul oradean ci si cel al naționalei (câti or mai fi).Ar fi interesant dacă si jucătorii oradeni ar boicota convocarea, sunt ferm convins că ati sări toti ca arsi. Păcat că nu întelegi nimic, urmăresti probabil de mult sportul ăsta si tot la trivialitati din fotbal ajungi.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      da ajax
      Asa i cum spui tu

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Mandache in aceeasi oala
    In plus, nu stiam ca sunt obligatorii convocarile astea. Bobo Baciu n a mers la nationala ca s a casatorit. Deci?
    Watson a mers din obligatie, ca doar nu degeaba a fost naturalizat, iar Bobe din dorinta de afirmare pt ca e tanar. VM si Torok nu mai viseaza la mai mult decat au acum. Nu vad motiv sa imputi altei echipe ca jucatorii ei n au fost la nationala. Kuti a fost.

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CSM CSU Oradea corleone:

      Mandache
      Nu e in aceeasi oala. Steaua practic n-a existat ca echipa pana saptamana trecuta cand au aparut primele transferuri. Asadar probabil ca nivelul lui de pregatire nu era corespunzator la momentul respectiv.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    Raspunde
  • dancri :

    Nationala
    Ori se selectioneaza cei mai buni jucatori la nationala ori selectia se face dupa interesele personale ale cluburilor.Asta ca sa stim si noi. La fel s-a intamplat si vara trecuta. Toti jucatori CSM-ului ( ma refer acum la cei romani si avuti in vedere pentru Euro) au fost ,,plimbati" la turnee prin Brazilia si China in timp pe marea vedeta Moldoveanu s-a prezentat la lot doar in ultimul cantonament centralizat inainte de Euro. A fost iarasi totul in regula, nu?
    P.S. Mandache saracul cred ca nu avea nici un antrenament cu Steaua ( echipa s-a format abia in ultimele 2 ssptamani) la ora convocarilor asa ca la el este de inteles.

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      VM
      oricum are tratament preferential, atat datorita faptului ca este vedeta echipei cat si avand in vedere cine este maica sa. Nu cred ca i nimeni ipocrit sa creada sau afirme altfel. E vb doar de Torok deci.
      Cat despre Mandache, voi credeti ca asteptat el sa se trezeasca astia de la Steaua ca sa se pregateasca pt noul sezon competitional? Dupa parerea mea refuzul a avut aceeasi motivatie a lipsei de interes pt nationala si a axarii pe echipa de club avand in vedere varsta celor despre care vorbim.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca u66:

      Parerea mea
      Legată de convocarea sau neconvocarea celor doi: la felul in care joacă de un an, Torok nu merita convocarea la națională iar cât despre Vlad, parca după Eurobasket ă dorit să se retragă de la națională. Costescu poate sa lămurească acest subiect pentru TB.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • CSM CSU Oradea ajax:

      Nu
      Îti spun sigur, cei doi au fost convocati. Ar fi fost interesant ca U să fi iesit cu un comunicat de presă despre situația celor doi, asta măcar din respect pt echipa natională.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      au fost convocati
      din ce declara sere. Deci daca nu s au prezentat inseamna ca nu se sanctioneaza neprezentarea asa cum opinam pe aici.
      In fine, un non subiect. Daca Bobe sau Watson nu s ar prezenta n ar sari nimeni, stai linistit.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • dancri:

      Jucatorii de la U....
      ...au fost convocati doar in lotul largit, iar apoi s-a renuntat la ei din motive cunoscute doar de catre cei dd la FRB si UBT.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    Raspunde
  • dancri :

    Nationala
    Ai punctat bine mai sus. Nu au fost convocati ca sa nu fie pusi in situatia sa refuze.Nu ei ci conducerea lui U. Si astfel erau pasibili de o suspendare, fiindca daca nu ma insel,un jucator care joaca in campionatul intern poate fi suspendat daca refuza fara motiv o convocare .Asta in cazut in care nu a anuntat in prealabil ca renunta a juca la nationala pentru totdeauna.

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • ami5:

      Jos cenzura
      Achim mizerie? de ce e mizerie omul? ca si-a expus punctul de vedere? De cand s-a ajuns in halul in care antrenorii nu isi pot sustine un punct de vedere, valid ce-i drept, la conferintele de presa? Ce vi se pare ca a spus atat de ofensator? Da, se stie deja de cam toata lumea ca U are tratament preferential, ce va tot mirati. Si daca se gaseste cineva sa point the finger, va atacati toti.

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea ALEXFOR :

    STUDENTU
    Esti sibian (: (:(:

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      what?
      ?

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Stai așa
      ... Că m-am prins eu... Era o aluzie la folosirea termenului "mizerie"... 😁🏀

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      pai era sere mizerie nu?
      Sau aia unde a fost ca mai stiu 😃

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      csm
      Aveti dreptate : Sere e mizerie, Achim e mizerabil, oradeni sunt hateri, etc.
      Concluzia mea : tare va mai roade ca v-am luat 2 titluri in ultimii 3 ani.
      Chiar nu conteaza rezultatul de sambata, pt ca Oradea e clar departe de a fi o echipa competitiva acum. Insa va conta cum vom arata in primavara.

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      soso
      pe mine personal nu ma roade, chiar ma bucura faptul ca a castigat echipa cu jocul mai frumos. Daca lua Steaua, da, ma cam rodea. Dar daca ati luat voi, stiind munca de peste ani depusa de Achim si stafful tehnic, chiar imi pare bine. Stabilitatea pays off. Noi anul trecut chiar nu meritam mai mult decat am obtinut.
      Tocmai de aceea mi-e si ciuda pe astfel de declaratii venite din partea unui om pe care dpdv profesional chiar il admir. Dar ca om, caracter, se pare ca nu se ridica la acelasi nivel. Doar o parere, binesur si voi, ca suporteri ai echipei aveti tot dreptul sa ma contraziceti.
      Stati linistiti, cele doua saptamani de antrenament nu vor fi un WOW in jocul echipei. Indiferent de ce au spus exaltatii dupa meciul cu Pana, jocul lui U sufera la aceleasi capitole ca si anul si anii trecuti. Doar jucatorii sunt diferiti si deocamdata reactioneaza diferit (cei veniti anul acesta la echipa). Asa-i la inceput de sezon pana isi pune Silva amprenta si apoi sunt toti la fel de timorati si blazati. Da Doamne sa ma insel dar din atitudinea lui Silva la primul meci, sa ne intelegem, amical/de pregatire nu vad un prea mare progres dpdv al abordarii pedagogice sa spun asa.
      Toate bune, sa castige cel mai bun sambata.

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      soso69
      Nu-mi aduc aminte sa fi citit o postare plina de frustrari din partea ta cum este cea de mai sus. Dupa ce ati castigat campionatul ati primit felicitari de la multi clujeni, de la cei cu coloana vertebrala, inclusiv de la mine, care au recunoscut ca ati castigat pe merit. Acum nu vad rostul la declaratiile si provocarile astea. Cum am scris si la articolul cu declaratia lui Sere, suntem ardeleni si nu ne sta bine. Fac apel la Fair Play!

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      csm
      E probabil si ultima.
      Am renuntat sa mai citesc comentariile si sa mai raspund la provocari. Azi nu m-am putut abtine si imi cer scuze.
      De prea multe ori am incercat sa vin cu precizari concrete, cu detalii si am fost atacat (ba ca sunt de la club, ba ca de ce nu-mi dezvalui sursele etc).
      Ma retrag de pe site.
      S-auzim de bine!

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      cred ca i
      cam extrema decizia ta. Pe mine m a facut free62 albie de porci si TB n a luat nici o masura. Am print sceenuri dovada.
      Dar trollingul a fost este si va fi. Iei ce ti place din discutie, restul ura si la gara. Nu lua asa personal atacurile unora. E dreptul tau sa ti exprimi o opinie si dreptul trollului sa trolleze. In lipsa unei redactii serioase, of course.
      Te mai asteptam cu comentarii dupa ce iti trece amarul 😉

      cu 5 ani în urmă (27.09.2018)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    sageti?
    Imi vine sa rad. Iarasi a bagat Total baschet zazanie intre voi. Care-s sagetile? Oricum pe Roli si Vlad nu-i vad in forma. Poate asta a vazut si Costescu. Eu mai degraba vad in declaratia lui Achim niste motive in caz de esec.

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      Forma
      Eu nu aș aduce-o in discuție, că atunci la națională ar fi fost convocați vreo 4 5 jucători maxim. Eu nu am nici o problemă cu cei care refuză convocarea, e decizia lor. Ce nu-mi place e opacitatea asta, lipsa de comunicare, a lor, a Federației și a clubului la care joacă. Toate "săgețile" și discuțiile actuale ar fi fost evitate. Dar no, sunt eu prea demanding...

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      Gyke
      Dacă nu-i vom vedea nici la meciurile viitoare a naționalei? Toate discuțiile de acum sunt degeaba.

      cu 5 ani în urmă (26.09.2018)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca CJ Stefan :

    Săgeți
    Eu nu-mi aduc aminte ca vreodată cineva de la U-Bt sa arunce "săgeți".

    cu 5 ani în urmă (26.09.2018) Raspunde
  • cristy :

    Varianta
    poate ca toti cei in cauza-cei 3 jucatori- si-au anuntat retragerea,ei nu spun,federatia tace.Referitor la Mandache nu cred ca a stat in vacanta 3 luni,cand era la Oradea se pregatea individual cel putin 2 saptamani inainte de inceperea pregatirii cu echipa

    cu 5 ani în urmă (27.09.2018) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ARK :

    #DanCri
    Moldoveanu si Torok au jucat putin si nu au fortat deloc. As putea spune chiar ca au fost doar la o mica incalzire. Au fost invizibili pe teren

    cu 5 ani în urmă (27.09.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!