Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Am primit azi o lecție de apărare de la Cluj”

David Istrate, Bogdan Isailă

David Istrate, Bogdan Isailă
28.04.2018

Unul din cele mai echilibrate sezoane regulate ale ultimilor ani a luat sfârșit în cursul acestei zile. Numele primei clasate a rămas necunoscut până în ultima etapă, în care CSU Sibiu a primit vizita campioanei en-titre. U-BT Cluj-Napoca a câștigat cu 88-70 și astfel, a trecut pe primul loc în clasamentul LNBM.

Imediat după terminarea partidei, Dan Fleșeriu a oferit un interviu în care a vorbit atât despre jocul echipei sale, cât și despre cel al adversarilor.

„Am primit azi o lecție de apărare de la Cluj, adversarii noștri au făcut un meci senzațional. Pot să spun că această confruntare a fost replica jocului pe care l-am făcut la Cluj, atunci când am câștigat la 16 puncte. Ei au învins la 18 puncte, total meritat și îi felicit pentru determinare, pentru tactică și pentru tot ce au realizat astăzi. Noi n-am reușit, din nou, să răspundem la agresivitatea lor și acest aspect s-a văzut. Am ratat foarte mult, am dat o sumedenie de pase greșită, iar media noastra de turnovers este cu mult sub ceea ce am arătat în acest duel. Din păcate, nu am reușit să câștigăm meciul de azi sau măcar să păstrăm diferența de care am fi avut nevoie pentru obținerea primului loc”, conform paginii oficiale de Facebook a clubului sibian. 

În continuarea declarației, tehnicianul gazdelor a spus câteva cuvinte și despre acest sezon regulat.  

„Pe de altă parte, dacă cineva ne-ar fi întrebat la începutul campionatului dacă ne-ar conveni poziția a doua, nu cred că am fi răspuns negativ. Este, într-adevăr, o dezamăgire profundă, deoarece aproape jumătate din acest an competițional noi am fost pe locul întâi. Băieții sunt dărâmați, dar consider că e bine că am reușit să confirmăm performanța din anul precedent. Din punctul meu de vedere, este o performanță această clasare, pentru că suntem în fața unor formații care în ultimii ani au fost mult mai galonate. Sperăm că vom putea să ne impunem în continuare în fața lor, chiar dacă în ultima perioadă mai multe echipe au reușit să câștige titluri sau să joace finale. Trebuie să înțeleagă și băieții acest lucru și, astfel, îmi doresc să reușesc să-i readuc pe linia de plutire, încât să abordăm meciurile la fel cum am făcut-o înainte. Pentru aceasta, avem nevoie de agresivitatea pe care trupa din Cluj a arătat-o în această întâlnire.” 

Întrebat despre SCM U Craiova, viitoarea adversară a Sibiului în playoff, Dan Fleșeriu s-a arătat precaut.

„Craiova este o echipă extrem de periculoasă, cu un atac devastator pentru mulți adversari. Chiar și în partidele cu noi, au reușit să dea o mulțime de puncte, peste 90, dacă îmi amintesc eu bine. Probabil este cel mai periculos adversar pe care îl puteam întâlni, în acest context. Vom face tot posibilul să trecem mai departe, cu toate că problema noastră principală e oboseala. Trei zile sunt extrem de puține între finalul sezonului regulat și playoff, în condițiile în care ei au avut mai puține dueluri în faza a doua. Însă, noi vom încerca să fim la potențial maxim, atât miercuri cât și joi și vom vedea ce vom reuși.”

De asemenea, antrenorul sibienilor a identificat câteva din problemele care au dus la scăderea de formă a echipei sale.

„Mă îngrijorează absolut tot, începând de acum 3-4 etape, de când avem o scădere de formă. Drept dovadă, astăzi nu s-a evidențiat nimeni în mod special, iar la Timișoara a fost la fel. Deci jucătorii mei sunt într-o fază proastă, însă trebuie să ne luptăm cu noi înșine și să trecem așa de prima fază a playoff-ului. Apoi vom întâlni o echipă ce a avut același program ca noi, indiferent că va fi Oradea sau Pitești. Însă, mai întâi trebuie să trecem de Craiova. La o înfrângere atât de drastică, împotriva principalilor noștri rivali, evident că nu are ce să te mulțumească. Dar încerc să fac tot posibilul, atât pentru mine cât și pentru jucătorii mei, să uit foarte repede ce s-a întâmplat. Ne așteaptă niște partide infernale peste nici trei zile, dacă nu punem ziua de duminică.”

În încheiere, Dan Fleșeriu a vorbit despre accidentarea lui Cooper și despre revenirea lui Capers.

„Regret că l-am folosit pe Cooper astăzi, pentru că nu ar fi trebuit să intre. El are probleme în continuare și s-ar putea să le aibă și miercuri. După confruntarea cu Timișoara au fost câteva mici accidentări, însă acestea au avut loc și de-a lungul anului. Băieții nu și-au revenit făcând pauză, ci jucând, și la fel vom proceda și acum. Legat de Capers, mă bucur că am reușit să îl folosesc la Timișoara și că mi-a demonstrat că poate să intre în joc. Deocamdată, el va evolua în momentul în care unul dintre jucătorii noștri se va accidenta sau va fi foarte obosit. În rest, este aproape sigur că în primul tur nu îl voi utiliza.”

Primul joc din sferturile de finală va avea loc miercuri, 2 mai, de la ora 19:45, în Sala Transilvania din Sibiu.

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    o declaratie
    onesta si plina de continut asa cum ne a obisnuit Dan Fleseriu.
    E bine ca recunoaste si public scaderea din jocul echipei. In sferturi n ar trebui sa fie probleme de eliminare cu Craiova, chiar daca pt asa se va merge in meciul 5. Dar, la cum arata echipa, intr o serie cu Oradea vor trebui sa dea 110% pt a trece mai departe. Iar jucatorii parnun pic obositi. Sa nu fi atins varful de forma prea devreme...

    cu 5 ani în urmă (28.04.2018) Raspunde
  • BC CSU Sibiu mid53 :

    Gresit
    Cred ca masura aducerii lui Davis, si a lui Bogdan Popescu( cu tot respectul) a fost una neinspirata, ca si cea a lui Wiliams......!!!???

    cu 5 ani în urmă (29.04.2018)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      Nu cred
      Fiecare a avut câte un meci bun sau va scos in momente mai grele— vezi meciul cu Steaua a lui Popica. Poate Davis nu asa mult. Mie unu imi place de Williams iar pe Popescu ar trebui sa il luați in tribuna ca sef de galerie ca ii bun la asta

      cu 5 ani în urmă (29.04.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!