Stiri

Elisabeth Pavel, double-double pentru ZTE NKK în ultima etapă de campionat

Dan Oancia

Dan Oancia
24.10.2017

„Acvila” Elisabeth Pavel a avut o evoluţie consistentă în ultima etapă din campionatul Ungariei. ZTE NKK a întâlnit Peac-Pecs, formație care joacă în acest an în EuroCup, din staff-ul căreia face parte Peter Eles. În urma succesului cu scorul de 60-56, echipa pivotului român a urcat până pe poziţia a cincea, la egalitate de puncte cu locul patru, având trei victorii şi o înfrângere. 

Elisabeth Pavel a făcut legea sub panou şi a terminat partida cu „double-double”. Românca a avut nu mai puţin de 12 recuperări, câte şase în apărare şi atac, adunând 14 puncte, cele mai multe de la linia de aruncări libere, opt. Celelalte şase puncte au fost reuşite de sub panou. De altfel, în cele 23 de minute petrecute pe teren, indicele eficienţei „tricolorei” a ajuns la 25. 

România va debuta în preliminariile Women's EuroBasket 2019 acasă cu Slovenia, pe 11 noiembrie. 

*foto: ztenkk.hu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!