Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jukka Toijala: „Mureșul are o defensivă puternică, nu va fi un meci cu multe puncte”

Eduard Popa

Eduard Popa
21.10.2017

 jukka toijala steaua bc mures

CSM Steaua Eximbank București va avea o misiune dificilă pe teren propriu împotriva celor de la BC Mureș, în a treia etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Antrenorul Stelei, Jukka Toijala, a oferit un scurt interviu pentru Total Baschet. Jukka a vorbit și despre înfrângerea dură suferită în dauna Sibiului, scor 88-74:

Am fost în control în prima jumătate a meciului. Apoi ei au venit foarte agresiv de la vestiare și am pierdut meciul în sfertul al treilea. Am făcut toate greșelile posibile, nu am fost suficient de duri, de agresivi. A fost o dezamăgire dar trebuie să ținem minte că toate echipele trebuie să învețe din greșeli și vom trece peste această înfrângere.

Toijala a avut numai cuvinte de laudă la adresa mureșenilor:

BC Mureș are o rotație solidă de 8-9 oameni, joacă foarte bine în defensivă, le place să controleze ritmul meciului, nu va fi un meci cu prea multe puncte. Au jucători de calitate. Îi știu pe cei doi suedezi din meciurile internaționale, pe Mitchell, pe Mladenovic. Și ei au pornit la drum cu o nouă echipă, dar încep să arate bine.

Întrebat despre Jonathan Person și Dino Pita, antrenorul scandinav a răspuns:

Îi știu pe amândoi. Person este foarte atletic. Are o carieră europeană frumoasă în față. Este un conducător de joc, un combo guard foarte înalt. Pita va juca și el bine la acest nivel. Este aruncător bun. Fac un backcourt bun și se cunosc foarte bine între ei. Va trebui să le ținem sub control jucătorii cheie și să jucăm 40 de minute. Până acum am avut și perioade de 10 minute excelente, dar nu am păstrat ritmul pe tot meciul.

Tehnicianul Stelei s-a arătat mulțumit și de prestația tinerilor jucători români pe care îi are la dispoziție:

Suntem bucuroși de felul în care Georges joacă. Am mai avut probleme probleme de sănătate cu ceilalți juniori, dar cred că totul se rezumă la prestația de la antrenamente. Dacă vii aici și îmi arăți că meriți să fii pe parchet, vei primi minute. Pentru mine e importantă și defensiva. Dacă ești capabil să joci bine în apărare, eu te țin pe teren indiferent de vârstă. Georges a fost și un pic bolnav săptămâna trecută. De aia a jucat fix 10 minute. De asemenea, pentru Popa ar fi fost un match up greu cu americanii foarte puternici. Important e că se antrenează din greu, stau și după antrenamente și trag tare. După Crăciun cred că vor fi primi și mai multe oportunități să joace.

Duelul dintre CSM Steaua și BC Mureș se joacă astăzi, de la ora 20:00, în Sala Regimentului din Capitală. 

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!