Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM – Etapa I – MVP: Monyea Pratt

Eduard Popa

Eduard Popa
09.10.2017

pratt mvp lnbm

Duminică seara au avut loc ultimele două partide din runda inaugurală a Ligii Naționale de Baschet Masculin. În prima etapă s-au înregistrat patru victorii ale gazdelor și o singură victorie a oaspeților.

CSU Sibiu a reușit surpriza sâmbătă seara și a câștigat pe terenul lui CSM CSU Oradea, scor 73-72. Principalul artizan al acestei victorii pentru echipa lui Dan Fleșeriu a fost americanul Monyea Pratt.

Pratt a fost extrem de aproape de un triple double. El a adunat în 37:50 de minute o linie statistică de 13 puncte, 9 recuperări și 9 pase decisive, pentru un indice al eficienței de +25. Americanul a aruncat 4/11 din acțiune, 1 din 2 de la trei puncte și 2/2 de la libere. Mai mult, cele două aruncări de la linia de fault au stabilit scorul final în favoarea sibienilor. Datorită acestei prestații, Pratt a fost desemnat MVP-ul rundei.

Printre candidații pentru titlul de MVP-ul rundei se numără colegul lui Pratt, Kevin Capers. El a fost cel mai bun marcator al Sibiului, cu 24 de puncte. De asemenea, în această etapă a impresionat și sârbul Marko Pavlovic, care a fost decisiv în victoria lui Phoenix Galați pe teren propriu cu BC Mureș, scor 87-81. Pavlovic a reușit un double-double de zile mari, cu 21 de puncte și 15 recuperări, la care a adăugat 4 capace.

Performerii etapei:

Puncte: Deven Mitchell (BC Mureș) – 29 de puncte

Pase decisive: George Tsintsadze (Poli Iași) – 11 pase decisive

Recuperări: Marko Pavlovic (Phoenix Galați) – 15 recuperări

Intercepții: George Tsintsadze, Luka Lapornik (Steaua) – 5 intercepții

Capace: Marko Pavlovic – 4 capace

Eficiență: Marko Pavlovic - +32 indice eficiență

*foto: facebook CSU Sibiu

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mailman :

    schema bat-o vina!
    Felicitari acestui MVP! Atentie la "tactica" pe care o alegem in continuare in jocurile de acasa: vrem sa "scoatem" pe banda MVP-uri de la adversari si sa pierdem in ciuda statisticii, sau sa jucam frumos cu jucatorii cei mai in forma si sa castigam? Ma rascolesc amintirile pe tema asta: Dillon rezerva in primele meciuri dupa sosirea la Oradea desi cand intra facea ce vroia pe teren si apoi il scoteam repede, Barnette rezerva cateva jocuri dupa venirea la noi, desi tragea echipa dupa el... Eeeee...

    cu 6 ani în urmă (09.10.2017)
    • BC CSU Sibiu raz:

      mvp ?
      un pic prea usor acordat - e adevarat ca a fost decisiv in meciul cu Oradea, dar parca Sakic (U Cluj) ar fi meritat (l-am vazut doar o repriza in care a dat 15 pct si a facut ce a vrut vs Pitesti, o echipa cu pretentii as putea zice).

      cu 6 ani în urmă (09.10.2017)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Nu înțeleg...
    de ce nu este Pavlovic ? Puncte mai multe, recuperări stive, capace, ca să nu mai zic de eficiență. Ce trebuia să mai facă, poate sfoara și podu' pe spate !? Din transmisia TV lui Pratt i-am remarcat doar bentița ! Chiar colegul Capers a părut mai bun ...

    cu 6 ani în urmă (10.10.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu raz :

    statistic
    Strict statistic Pavlovic arata super (nu am vazut meciul). Cred ca MVP-ul pe totalbaschet se da si luand in considerare greutatea adversarului, caz in care presupun ca Muresul nu mai e cotata extraordinar ca echipa in acest inceput de sezon (plecarea lui Martinic si problemele financiare).

    cu 6 ani în urmă (10.10.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!