Stiri

NBA: Meci incredibil făcut de Boston Celtics

David Istrate

David Istrate
29.12.2017

nba harden smart boston celtics houston rockets

În seara precedentă s-a consemnat una dintre cele mai mari reveniri din ultimii ani din NBA. Boston Celtics, condusă de Kyrie Irving și Al Horford, a reușit să șteargă avantajul de 26 de puncte avut de Houston Rockets, care a jucat fără superstarul Chris Paul. „Verzii” au câștigat pe teren propriu cu scorul de 99-98.

Meciul a început foarte bine pentru echipa din Vest, care a ajuns după 3 minute să conducă cu 12-0. Cu James Harden în mare formă, au continuat să se distanțeze, iar la finalul primului sfert conduceau cu 32-12. Deși Kyrie Irving, nedorind să piardă acest meci între două candidate la titlu, a încercat să își poarte echipa ,,în spate”, Harden și Gordon au continuat să marcheze din orice poziție, iar la pauză, tabela indica o diferență de 24 de puncte în favoarea lui Houston Rockets.

Însă după pauză, tânărul antrenor al gazdelor, Brad Stevens, a reușit să își motiveze jucătorii, aceștia preluând inițiativa jocului. Printr-o apărare extraordinară, dar și în urma aportului ofensiv adus de Irving, sau de Tatum, debutantul lui Celtics, au reușit să reducă avantajul, cu un run de 31-16.

,,Rachetele” din Houston nu s-au regăsit nici în sfertul al 4-lea și astfel, echipa gazdă, condusă de un public incredibil, a recuperat diferența. Cu toate că, în ultimele 5 minute, James Harden a marcat două coșuri importante de 3 puncte, arătînd de ce este considerat unul dintre favoriții sezonului în lupta pentru MVP, cu 11 secunde rămase din joc, tabela arăta doar o diferență de trei puncte în favoarea lui Houston. Jayson Tatum a marcat un dunk spectaculos, aducându-și echipa la un punct în spatele adversarei.

La repunere, Harden a greșit făcând un fault ofensiv și astfel posesia a revenit echipei din Boston care a marcat, cu 4 secunde rămase prin Al Horford, și astfel Boston a ajuns la conducere pentru prima oară, în 48 de minute. În urma unui contact fizic, cu Marcus Smart, Harden a fost sancționat cu un nou fault ofensiv și astfel Houston Rockets a pierdut orice șansă de a câștiga meciul, consemnându-se o victorie foarte importantă pentru Boston Celtics, în fața propriilor fani.

Pentru gazde, Kyrie Irving a avut 26 de puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive fiind secondat de Jayson Tatum cu 19 puncte si 5 recuperări, în timp ce pentru Rockets, Harden a fost aproape de un triple double cu 34 de puncte, 6 recuperări si 10 pase decisive, dar și 8 turnovers.

În urma acestui meci, Boston Celtics și-a consolidat prima poziție în conferinta de Est, având un record de 29-10, în timp ce Houston Rockets a ajuns la a patra înfrângere consecutivă, dar cu un record de 25-8, se menține pe poziția a doua în conferința de Vest.

*foto: Sports Inquirer

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe manukahanuka :

    Felicitari!
    Lui Boston Celtics pt un asa meci si lui David Istrate pt primul articol pe Totalbaschet! La cat mai multe, bune si interesante observatii scrise:)

    cu 6 ani în urmă (29.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!