Stiri

NBA: S-au anunțat loturile celor două echipe ce vor lupta în Rising Stars

David Istrate

David Istrate
30.01.2019

Chiar dacă cel mai așteptat moment al weekend-ului All Star este meciul în sine între Team LeBron și Team Giannis, cu siguranță și Rising Stars prezintă un anumit interes. Cei 20 de jucători selectați, aflați în primul sau al doilea sezon, vor încerca să impresioneze cât mai tare, demostrând astfel că își merită locul în cea mai bună ligă de baschet din lume.

Începând cu 1994, această competiție la care iau parte debutanții sau baschetbaliștii aflați în al doilea sezon s-a ținut în fiecare an, cu excepția anului 1999, când All Star Game-ul a fost suspendat din cauza unei greve produse de neînțelegerile existente între jucători și proprietari. La începuturi, în acest meci aveau voie să participe doar cei cu titlul de „rookies”, adică debutanții, dar apoi, în anul 2000, s-a schimbat formatul. Astfel, duelul avea să-i includă și pe jucătorii aflați în al doilea lor sezon iar confruntarea se va da între „rookies” și „sophomores”. Timp de 12 ani, Rising Stars s-a jucat în acest mod, sportivii mai experimentați câștigând cel mai adesea, astfel că oamenii aflați în conducerea ligii au decis mixarea celor două echipe. Vreme de doi ani, cele două formații au avut numele de Team Chuck și Team Shaq, fiind „manageriate” de cei doi foști mari jucători Charles Barkley și Shaquille O'Neal, iar apoi acestea au devenit Team Hill și Team Webber, fiind conduse de Grant Hill și Chris Webber. Începând cu 2015, formatul a fost schimbat din nou și competiția a devenit între jucătorii americani și cei născuți în afara Statelor Unite. În această ediție, ne aflăm la al 5-lea sezon consecutiv în care World Team și U.S. Team vor încerca să își adjudece titlul.

Trecând la componența celor două loturi, din U.S. Team fac parte: Jarrett Allen (Brooklyn Nets, sophomore), Marvin Bagley III (Sacramento Kings, rookie), Lonzo Ball (LA Lakers, sophomore), John Collins (Atlanta Hawks, sophomore), De'Aaron Fox (Sacramento Kings, sophomore), Jaren Jackson Jr. (Memphis Grizzlies, rookie), Kyle Kuzma (LA Lakers, sophomore), Jayson Tatum (Boston Celtics, sophomore), Donovan Mitchell (Utah Jazz, sophomore) și Trae Young (Atlanta Hawks, rookie).

De partea cealaltă, World Team va fi alcătuită din: OG Anunoby (Toronto Raptors, sophomore), Deandre Ayton (Phoenix Suns, rookie), Bogdan Bogdanovic (Sacramento Kings, sophomore), Luka Doncic (Dallas Mavericks, rookie), Shai Gilgeous-Alexander (LA Clippers, rookie), Rodions Kurucs (Brooklyn Nets, rookie), Lauri Markkanen (Chicago Bulls, sophomore), Josh Okogie (Minnesota Timberwolves, rookie), Cedi Osman (Cleveland Cavaliers, sophomore) și Ben Simmons (Philadelphia 76ers, sophomore).


Observăm astfel că din cei 10 jucători născuți în afara Statelor Unite, 6 provin din Europa: Anunoby, Bogdanovic, Doncic, Kurucs, Markkanen și Osman. Cu siguranță va fi interesant de urmărit duelul dintre Luka Doncic și Trae Young, mai ales după declarațiile lui Young, care a spus că din punctul lui de vedere va avea o carieră mai bună decât Doncic. De asemenea, să nu uităm despre confruntarea dintre Ben Simmons și Donovan Mitchell, aceștia doi fiind principalii candidați pentru titlul de „debutantul sezonului” în anul ce a trecut.

Antrenorii selectați pentru All Star Game vor fi cei ai primelor două echipe din fiecare conferință, iar în Rising Stars, formațiile vor fi conduse de antrenorii echipelor de pe locul secund. Prin urmare, în acest moment, cei doi antrenori ar fi Karl Malone (Denver Nuggets) și Nick Nurse (Toronto Raptors). De asemenea, cele două adversare vor avea și antrenori onorifici, Kyrie Irving fiind ales pentru U.S. Team și Dirk Nowitzki pentru World Team.

Toate evenimentele din All Star Weekend vor avea loc în perioada 15-17 februarie 2019, în Charlotte, iar Rising Stars va fi provocarea care va deschide balul. Anul trecut, World Team s-a impus cu 155-124, MVP fiind Bogdan Bogdanovic, prin urmare americanii au o revanșă de luat în 15 februarie.

*foto: nba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!