Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nemanja Milosevic, omul cu double-double

Radu Bărăian

Radu Bărăian
30.03.2014

Baschetbalistul Energiei Rovinari, muntenegreanul Nemanja Milosevic, a ajuns la cel de-al 6-lea double-double stagional, ultimul fiind reuşit în meciul de sâmbătă cu Farul Constanţa, câştigat de gorjeni cu 97-59. Interesant este faptul că Milosevic a ajuns la Târgu Jiu abia în a doua parte a sezonului curent, având la activ 9 meciuri în echipamentul Energiei. 

În meciul cu Farul din Constanţa, sportivul originar din Muntenegru a jucat doar 18 minute şi jumătate, având totuş timp să-şi treacă în cont un nou double-double cu 16 puncte şi 10 recuperări. De asemenea, acesta a mai contribuit cu o pasă decisivă, o intercepţie şi o posesie pierdută pentru un indice la eficienţă de 24 de unităţi, astfel fiind cel mai bun jucător de pe teren. Din punct de vedere al procentajelor, Milosevic a terminat cu 83% (5/6) de la 2 puncte, 0% (0/1) de la mare distanţă, respectiv 86% (6/7) din dreptul liniei de fault. 

Precedentele 5 partide în care Nemanja a terminat în double-double s-au consemnat împotriva următoarelor echipe: Timba Timişoara (17 puncte, 11 recuperări), SCM U Craiova (14 pct, 12 rec), Gaz Metan Mediaş (24 pct, 11 rec), BC Timişoara (10 pct, 11 rec), respectiv CSU Ploieşti (21 pct, 11 rec). 

În cele 9 meciuri jucate pentru Energia Rovinari în Liga Naţonală, Milosevic a acumulat medii pe partidă de 14.4 puncte, 10.0 recuperări, 1.3 pase decisive, 2.7 mingi pierdute şi 18.7 la efcienţă. Toate aceste cifre au fost strânse într-un total de 271:35 minute jucate.

*Foto: sportingorj.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!