Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Nova Vita se impune în fața Olimpiei Brașov după un meci foarte disputat

Noémi Csiki

Noémi Csiki
19.10.2014

LNBF

Etapa V

84-74
(22-21, 13-19, 16-13, 33-21) 

Sala Sporturilor Tîrgu Mureș

3-2 Statistica 1-1

Nova Vita Tîgru Mureș a obținut cea de-a treia victorie în LNBM după ce a învins formația Olimpia CSU Brașov sâmbătă, în cadrul etapei a treia.

Formulele de start au fost formate din Thompson, Adams, Roudebush, Young și Mészáros, respectiv Jones, Ursu, Irimia, Ashford și Mitov.

Gazdele au început mai bine: în primele trei minute Olimpia a reușit să puncteze doar de la linia de libere. La scorul de 9-3, Dan Calancea a solicitat primul timp de odihnă. Cu ajutorul contibuțiilor jucătoarelor Gabriela Irimia și Britney Jones (care au înscris 10, respectiv 9 puncte în primul sfert), brașovencele au redresat situația și la finele primelor zece minute diferența era de un singur punct (22-21). Al doilea act a aparținut mai mult formației oaspete: ele au preluat conducerea în primul minut al sfertului, și scorul s-a menținut strâns până la mijlocul sfertului, când Jones a fost principala protagonistă a unui run de 2-11, ceea ce a adus un mic, dar important avantaj echipei din Brașov, pe care l-au păstrat până la pauză (35-40).

Sfertul al treilea a fost din nou echilibrat, însă mureșencele au redus diferența la doar două puncte și lupta pentru victorie a continuat în sfertul decisiv. Ultimele zece minute s-au dovedit cele mai productive pentru mureșence: ele au înscris 33 de puncte (dintre care 19 prin Antoinette Thompson) și au reușit cu zece recuperări mai multe decât formația oaspete (13-3). Deși diferența era de un singur punct cu un minut înainte de terminarea partidei, mureșencele au reușit să gestioneze finalul partidei și s-au impus cu scorul 84-74.

Principala performanță a partidei îi aparține conducătoarei de joc Antoinette Thompson, care a totalizat 32 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive. Veshaundra Young a adus 20 de puncte și 6 recuperări, iar Kahla Roudebush, 13 puncte și 6 recuperări echipei mureșene. Pentru Olimpia, Carla Bartee a reușit un double-double cu 15 puncte și 14 recuperări, iar principala marcatoare a fost Britney Jones cu 27 de puncte și 4 pase decisive.

Cele două formații ocupă momentan locurile 6 și 7 ale clasamentului, cu număr egal de victorii (3), resectiv înfrângeri (2), departajate de acest rezultat. În etapa a șasea, Nova Vita se va deplasa la Cluj Napoca, iar Olimpia va primi vizita formației din Craiova.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!