Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Partida dintre CSU Sibiu și CS Pheonix Galați, reprogramată pentru duminică

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
06.01.2017

După ce în această dimineață au anunțat că partida cu CS Phoenix Galați de sâmbătă se amână din cauza vremii nefavorabile, care nu îi permite echipei lui Florin Nini să se deplaseze la Sibiu, oficialii clubului sibian au revenit cu o nouă informație, transmițând că meciul se va juca în cele din urmă duminică.

„Datorită faptului că în zona Galați, Brăila, Buzău s-a instituit codul roșu de viscol, echipa CS Phoenix Galați se află în imposibilitatea efectuării deplasării la Sibiu pentru jocul din cadrul LNBM programat în ziua de sâmbătă, 07.01.2017, ora 18”, transmite clubul sibian într-un comunicat de presă. 

Astfel, jocul se reprogramează pentru ziua de duminică, 8 ianuarie, ora 18. 

În meciul tur, sibienii s-au impus în fieful celor de la Galați cu scorul de 90-81. De altfel, galben-albaștrii au câștigat și precedentele două confruntări cu CS Phoenix Galați, din sezonul precedent, impunându-se în deplasare cu scorul de 78-64 și, ulterior, pe teren propriu, cu scorul de 85-80. 

În etapa precedentă, sibienii au pierdut în deplasare la Oradea: 66-63. În schimb, gălățenii au obținut o victorie la scor pe terenul nou-promovatei BCM Olimpic Baia Mare: 102-57. 

CSU Sibiu începe anul 2017 de pe poziția a treia în clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin, cu un bilanț de 8 victorii și 5 înfrângeri, acumulând 21 de puncte. 

CS Phoenix Galați se află pe locul 8, cu 5 victorii și 8 înfrângeri și un total de 18 puncte. 

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!