Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

SURSE: Un nou staff tehnic la SCM U Craiova

Eduard Popa

Eduard Popa
27.12.2017

rami hadar todorov antrenor scm u craiova

SCM U Craiova urmează să anunţe o schimbare importantă pe banca tehnică. Potrivit surselor noastre, oltenii ar urma să renunţe la israelianul Rami Hadar şi vor continua pe banca tehnică cu macedoneanul Aleksandar Todorov.

Managerul echipei, Marius Toma, ne-a confirmat că există negocieri la această oră cu tehnicianul macedonean şi urmează să anunţe rezultatul acestora prin intermediul unui comunicat de presă.

Todorov vine după ce s-a despărţit în această iarnă de MZT Skopje. El a antrenat în trecut în România pe Dinamo Bucureşti, în sezonul 2015-2016, echipă cu care a reuşit să prindă playoff ul şi a câştigat 18 partide din 41 de meciuri. De asemenea, a dus Dinamo în semifinala Cupei României.

De asemenea, „Aco” Todorov a petrecut câteva ore ca tehnician al Energiei Târgu-Jiu, dar a părăsit echipa gorjeană după ce a avut mai multe neînţelegeri cu conducerea clubului.

În afară de angajamentele din România, Todorov a fost antrenor la Vardar Skopje (2002-2003) şi Fon (2004-2005) în superliga Macedoniei, apoi a avut o experienţă în liga a doua din Turcia. A revenit la MZT Skopje în sezonul 2007-2008. A trecut apoi în Bulgaria Rilski Samokov între anii 2008-2011, a avut al treilea mandat la MZT Skopje în stagiunea 2011-2012, s-a întors în Bulgaria la Balkan Botevgrad în 2012-2014 şi a ajuns după aceea la echipa kosovară KB Peja (2016-2017).

Antrenorul macedonean îi va lua locul lui Rami Hadar, care a sosit în această vară de la Happoel Tel Aviv, după ce în trecut antrenase chiar echipa de Euroligă Maccabi Tel Aviv.

Hadar a adunat doar 4 victorii în primele zece meciuri la SCM U Craiova. În ciuda unui lot foarte potent, cu nume precum Goran Martinic, Ivan Siriscevic sau Nemanja Aleksandrov, Hadar a avut probleme din cauze unei defensive extrem de permeabile. Totodată, antrenorul israelian a avut grave probleme cu viza de şedere în România.

Următorul duel pentru SCM U Craiova este programat în compania celor de la Poli Iaşi, la începutul lunii ianuarie.

*foto: Sportul Doljean

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!