Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Situaţie disperată la Iaşi: “I-am mai trimis primarului două mesaje”

Eduard Popa

Eduard Popa
16.03.2018

poli iasi datorii

Situaţia la Iaşi a devenit una disperată, după ce primarul Mihai Chirica a anunţat că nu dispune de căile legale pentru a plăti echipa.

Baschetbaliştii nu sunt plătiţi de şase luni, susţin cei de la ziarulevenimentul.ro, dar preşedintele clubului ieşean, Vasile Manole, trage cu disperare ca echipa de baschet să rămână în picioare şi să nu aibă soarta celor de handbal şi rugby. Însă fără sorţi de izbândă:

“I-am mai trimis domnului Chirica două mesaje prin care să ne spună dacă îşi mai menţine promisiunea de a susţine formaţia masculină de baschet, dar n-am primit niciun răspuns, aşa cum nu le-a mai răspuns nici managerilor echipei. Începând de luni voi încerca din nou să intru în audienţă la d-sa pentru a-i spune din nou că are cadru legal pentru a susţine activitatea sportivă. O variantă este bazată pe Legea 350/2005, alta ar fi susţinerea proiectului nostru în limita a 200.000 de euro, iar a treia, prin FSI. Perioada de dezbatere publică a Regulamentului privind susţinerea activităţii sportive a luat sfârşit, aşteptăm să fie aprobat în următoarea şedinţă a Consiliului Local”, a declarat Vasile Manole.

Potrivit presei locale, în respectivul Regulament este prevăzută susţinerea cu prioritate a baschetului masculin cu „cel mult 8% din bugetul alocat sportului”, adică maximum 8% din cele 5 milioane de lei bugetate. Asta înseamnă cel mult 400.000 de lei, în timp ce Manole susţine că are informaţii că echipa va primi un milion de lei, dar s-ar mulţumi şi cu mai puţin:

„Să ne dea şi cel mult 8%, dar să ne dea ceva, să ne convingem că există voinţă pentru a ne sprijini. Ne-ar ajuta pentru a putea stinge datoriile către jucători, deoarece nimeni nu-şi doreşte alte procese, pe lângă cele intentate de rugbişti şi handbalişti...”.

CS Poli Iaşi joacă în etapa aceasta pe teren propriu, în compania liderului CSU Sibiu.

*foto: ziarulevenimentul.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Groparul sportului iesean
    Da, primarul Chirica poate fi considerat groparul sporturilor de echipa din Iasi. In toamna a facut o multime de promisiuni si angajamente catre toate echipele din prima liga : fotbal, rugby, handbal si baschet, a repartizat bugete si acum da din "colt in colt" ca nu are cadru legislativ. Echipele de rugby si handbal masculin s-au retras din campionate, mai mare rusinea, iar sportivii nu au fost platiti de 5-6 luni. D-nul primar este foarte atent la imaginea lui, cand a fost numit " groparul sportului iesean " in presa locala si cand d-nul Popescu presedintele Fundatiei Sportului Iesean a iesit in public si a afirmat ca se pot face plati prin FSI, Primarul a facut conferita de presa si a cotraatacat...La asta se pricepe, la vorbe, vorbe goale.
    Sunteti Managerul acestui oras, descurcati-va " rugati-va prietenii si cumatrii dezvoltatori imobiliari sa sustina echipa. Cu 30-40000 Euro ( o garsoniera ) de la fiecare din cei 10-15 care construiesc , la limita legii, distrugand si poluand orasul ( cel mai poluat din Romania datorita lor ) si stresand populatia , se rezolva lejer bugetul echipei.
    Presedintele Politehnicii Vasile Manole si Presedintele F.S.I Lucian Popescu spun ca se poate plati prin fundatie care, de altfel, pt asta a cost infiintata, iar d-nul Primar spune ca NU SE POATE.....Unde este adevarul ?

    cu 6 ani în urmă (17.03.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!