Stiri

Thriller la Alba Iulia în CEWL, cu trei reprize de prelungiri

Andreea Vlase

Andreea Vlase
07.01.2018

CSU Alba Iulia și Olimpia CSU Brașov au oferit un meci spectaculos, cu multe răsturnări de situație în a doua întâlnire din acest weekend. Meciul din grupa A a Ligii Europei Centrale a durat peste două ore și s-a încheiat cu victoria gazdelor. A fost nevoie de trei reprize de prelungiri pentru a se decide câștigătoarea.

S-a încheiat 91-90: 13-21, 24-14, 19-10 și 14-25, iar în prelungiri: 9-9, 7-7 și 5-4. Cele două formații s-au întâlnit și sâmbătă, în campionat. Atunci câștig de cauză au avut brașovencele, cu 70-66.

În meciul de astăzi, Manuel Rodriguez le-a trimis în formula de start pe Morrissette, Fodor, January, Fleming și Radovic. Dan Calancea a răspuns cu Handford, Pesovic, Irimia, Jez și Higgins. Debutul partidei le-a aparținut oaspetelor, care s-au distanțat la 13 lungimi în a doua jumătate a primului sfert, 6-19. La prima pauză scorul a fost 13-21. Gazdele au revenit în sfertul secund și conduceau la pauza mare cu 37-35.

Runul celor din Alba Iulia a ajuns la 12 în debutul sfertului trei, iar la jumătatea acestuia scorul era 47-36. Ecartul a crescut la 15 lungimi în favoarea lui CSU, iar sfertul patru a început de la 56-45. A fost rândul brașovencelor să revină de la -14, cu tripla lui Pesovic și pătrunderile lui Handford. Morrissette a dus meciul în prelungiri.

Gazdele conduceau cu trei puncte spre finalul primei perioade de prelungiri, dar Irimia a înscris de după semicerc și a egalat la 79. În a doua perioadă suplimentară s-a mers cap la cap. În final s-a fluierat fault la January pe o aruncare de trei puncte. Fundașul gazdelor a transformat primele două libere, dar a ratat-o pe a treia. A fost nevoie de o a treia repriză de prelungiri, după ce scorul a fost 86-86 la finalul a 50 de minute. Pesovic și-a apropiat echipa la un punct după ce a transformat două libere. Gazdele au ratat atacul, dar nici brașovencele nu au găsit drumul spre coș pe final. S-a încheiat 91-90 după 2 ore și 11 minute. La fel ca la precedenta dublă, echipa care a pierdut meciul din campionat s-a impus în cel din Liga Europei Centrale.

Două jucătoare au reușit 27 de puncte. Pentru învingătoare Jessica January s-a remarcat cu 27 de puncte și 10 recuperări, 14 eficiență. A urmat-o Morrissette cu 24 de puncte. Pentru CSU Alba Iulia au mai înscris: Fodor 11 puncte, Radovic 9 puncte (15 recuperări), Crăciun 9 puncte, Fleming 8 și Cutaș 3 puncte.

Gabriela Irimia a fost coșghetera bașovencelor cu 27 de puncte și a fost în double-double cu 10 recuperări, eficiență 30. Românca a revenit în acest weekend pe teren după accidentarea la mână de la mijlocul lunii noiembrie. Handford a urmat-o cu 22 de puncte, fiind aproape de double-double cu 9 recuperări. Higgins a fost în double-double cu 15 puncte și 18 recuperări. Biljana Pesovic a reușit un triple-double cu 11 puncte, 12 recuperări și 12 pase decisive. Pentru Olimpia Brașov au mai înscris: Jez 8 puncte, Kazlauskaite 5 și Dumitrache 2 puncte.

Olimpia Brașov era calificată deja la Final 4 după ce a câștigat primele patru meciuri din această competiție. Brașovencele sunt lidere în grupa A cu 9 puncte. CSU Alba Iulia a urcat pe locul secund cu 8 puncte, după 3 victorii și 2 înfrângeri. Le urmează Zabiny Brno cu 7 puncte și Flying Foxes cu 6.

Olimpia încheie acasă meciurile din grupă în fața celor de la Flying Foxes, în 11 ianuarie. CSU Alba Iulia va juca în deplasare la Brno pe 24 ianuarie și se va califica la Final 4 dacă nu pierde la mai mult de 19 puncte.

*foto: ziarulunirea.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!