Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Timba şi Farul caută prima victorie din acest sezon

Marius Petri

Marius Petri
08.10.2013

Liga Națională

 

106-33

 

Sala Constantin Jude
Timișoara 

1-1 Fișa meciului 0-2

BC Timba Timisoara joacă miercuri, 9 octombrie, primul meci acasă din această ediţie de campionat în compania celor de la Farul Constanţa. Partida, contând pentru etapa a II-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin, va avea loc în sala “Constantin Jude”, cu începere de la ora 20:00.

Bănăţenii revin în oraşul de pe Bega după deplasarea de la Bucureşti, unde au cedat în faţa Stelei, scor 74-62. Elevii antrenaţi de Bogdan Murărescu îşi doresc foarte mult prima victorie din acest an competiţional, ei pierzând toate cele 3 meciuri disputate până acum (două în Cupă, contra celor de la CSU Ploieşti şi meciul cu Steaua). Deşi Bridgewaters nu este complet refăcut, Timba poate conta pe David Lawrence şi pe Alexandru Mihuţi, doi jucători importanţi reveniţi după accidentări. Aportul acestora, împreună cu suportul publicului, par să le ofere “urşilor” prima şansă în duelul cu constănţenii.

Pe de altă parte, cei de la Farul au suferit o înfrângere usturătoare în primul meci, contra celor de la Atlassib Sibiu (46-112) şi vor să spele ruşinea de la debut în meciul cu timişorenii. Principalele arme ale echipe de la malul mării sunt Cezar Stănescu, marcator a 14 puncte în meciul cu sibienii, Georgian Păun, fostul jucător al celor de la BC Timişoara şi Adrian Trandafir, autor a 8 recuperări în primul meci stagional.

Partida va fi oficiată de Dragoş Alin, Vlad Potra şi Istvan Bertalan, observatorul meciului fiind Marius Udrică. Accesul este liber, partida desfăşurându-se după meciul dintre BC Timişoara şi Concordia Chiajna, care începe la ora 17:30.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!