Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Victorie pentru Olimpia Brașov cu „lanterna roșie”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
13.01.2018

Olimpia Brașov s-a impus acasă în meciul din etapa a 14-a cu UPM BC Sirius Târgu Mureș. Gazdele s-au impus cu 83-75, pe sferturi: 21-22, 28-15, 22-12 și 12-26.

Dan Calancea le-a trimis în formula de start a Olimpiei pe Handford, Pesovic, Irimia, Al Ash Hab și Higgins. Ionel Brustur a început meciul cu Meszaros, Mitov, Radu, Robinson și Radovic. Olimpia a deschis meciul cu un run de 9 puncte, șapte pe mâna jucătoarelor de sub panou. Radu a înscris primul coș al oaspetelor după aproape două minute. Mureșencele au marcat 7 puncte la rând și au egalat la 15 după tripla lui Gal. Beldian le-a dus pe oaspete în avantaj pentru prima oară, după cinci puncte consecutive, 17-22. Higgins a înscris ultimele patru puncte ale sfertului și la prima pauză scorul a fost 21-22.

Sirius a condus cu trei puncte în debutul sfertului secund și Handford a egalat la 27, în minutul 13. Au urmat două minute fără coș reușit de cele două formații. Robinson a dus din nou avantajul de partea alb-roșiilor, 27-30, dar aceeași Handford a egalat. Gazdele au revenit la conducere, prin Irimia și Handford, iar cele cinci puncte consecutive înscrise de Pesovic au dus diferența la 11 puncte, 44-33. Scorul la jumătatea partidei a fost 49-37.

Kazlauskaite și Handford au dus ecartul la 17 lungimi în debutul sfertului trei, scor 54-37. Kazlauskaite a mărit diferența la peste 20 de puncte, iar antrenorul gazdelor a început să dea minute și jucătoarelor mai tinere. Pop și-a trecut în cont o triplă, iar la ultima pauză scorul a fost 71-49.

Jocul a continuat după aceleași coordonate în prima jumătate a sfertului patru, iar scorul era 80-55 în minutul 35. Gazdele au evoluat cu jucătoarele tinere pe final. Mureșencele au reușit un run de 13 puncte și s-au apropiat la 81-72. S-a încheiat 83-75 și Olimpia Brașov a obținut a 6-a victorie în această ediție de campionat.

Kata Meszaros a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte la care a adăugat 7 recuperări. Pentru oaspete s-a mai remarcat Robinson cu 19 puncte și 9 recuperări.

Două brașovence au fost în double-double: Kristina Higgins (19 puncte și 11 recuperări) și Biljana Pesovic (14 puncte, 12 recuperări și 8 pase decisive). Au mai fost în double-digits Handford (13 puncte) și Kazlauskaite (10 puncte).

În etapa următoare mureșencele vor juca acasă cu ACS Sepsi SIC, iar brașovencele primesc vizita lui CSM Satu Mare. 

*foto: Sport Pictures

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!