Stiri

Zoran Mikes: „Programul a fost foarte dificil, așa că îmi admir echipa pentru această performanță”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
02.11.2017

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a reușit prima victorie în această ediție de EuroCup Women. Alb-verzile au oprit șirul de trei înfrângeri în grupa D cu un succes clar acasă cu Energa Torun, scor 71-49. Cele două puncte păstrează campioana României în cărți pentru calificarea în play-off. Avansează primele două din grupă și patru locuri 3, două din fiecare conferință.

În primul rând suntem fericiți că în sfârșit am câștigat un meci. Îmi vine în minte că am avut șanse în prima partidă, dar nu am jucat cu echipa completă. În sportul profesionist nu putem să ne gândim la trecut, trebuie să ne gândim la viitor. Cred că acesta a fost cel mai important lucru pe care l-am făcut în săptămânile precedente, pentru că am pierdut trei meciuri în EuroCup și suntem capabili încă să ne gândim la viitor și la următoarele meciuri.

Nu a fost ușor. Am jucat 9 meciuri în octombrie până acum, programul a fost foarte dificil, așa că îmi admir echipa pentru această performanță.

Despre fani, atmosfera a fost grozavă și cred că am câștigat în fața unei echipe foarte bune. Urmează pauza FIBA și o să fim pregătiți pentru următoarele meciuri în EuroCup și în campionat.

Zoran Mikes a fost pe banca celor de la Sepsi și la precedenta victorie obținută în EuroCup, la participarea anterioară în această competiție. Atunci alb-verzile s-au impus acasă, în cealaltă sală din oraș, Kati Szabo, 57-53 cu Dynamo Novosibirsk.

*foto: CROW SECURITY / Szigyarto Szabolcs

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!