Scouting TotalBaschet – Obie Trotter (HydroTruck Radom)


Fostul jucător al CSM CSU Oradea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui HydroTruck Radom în acest sezon competițional

obi trotter radom

TotalBaschet vă propune să trecem în revistă prestațiile reușite în sezonul 2018-2019 de foști jucători importanți ai Ligii Naționale de Baschet Masculin, care acum evoluează în străinătate, într-o serie numită “Scouting TotalBaschet”.

În vârstă de 35 de ani, jucătorul american a fost unul din jucătorii indispensabili pentru formația sa, HydroTruck Radom. Acesta a evoluat în 27 de partide, a petrecut în medie 32.3 minute pe parchet și a strâns medii de 12.6 puncte, 7.6 pase decisive, 4.5 recuperări și 2.1 intercepții cu un indice al eficienței de 18.1.

Cea mai bună prestație stagională pentru Obie Trotter a avut loc în acest an, pe 31 martie, în victoria obținută în deplasare, 76-92, împotriva celor de la Miasto Szkla Krosno. Jucătorul american a terminat în double-double, a avut 15 puncte și 15 pase decisive. Pe lângă acestea, a mai contribuit cu 3 recuperări și o intercepție pentru un indice al eficienței de 30. Cele 15 pase decisive din acest meci reprezintă, de altfel, un nou career high pentru jucătorul american.

Cu cele 7.6 pase decisive/meci, Obie Trotter a fost cel mai bun pasator din campionatul Poloniei. De asemenea, a terminat pe locul secund la capitolul intercepții.

HydroTruck a terminat cu 11-19 la general și a ocupat locul 11 în sezonul competițional 2018/2019.

Obie Trotter a evoluat pentru CSM CSU Oradea în sezonul competițional 2017/2018. A evoluat în 11 partide și a acumulat medii de 10.5 puncte, 3.6 recuperări și 3.3 pase decisive. De asemenea, a mai bifat 2 prezențe alături de formația bihoreană în FIBA Europe Cup unde a strâns medii de 9 puncte, 6 pase decisive și 3.5 recuperări.  Acesta n-a terminat sezonul competițional 2017/2018 alături de formația antrenată de Cristian Achim, ci s-a transferat la formația poloneză Trefl Sopot.

Cea mai bună partidă pentru Obie Trotter la formația orădeană a avut loc pe 11 decembrie 2017, în înfrângerea de pe teren propriu, 81-87, împotriva celor de la BC Timișoara. Jucătorul american a evoluat 28 de minute, perioadă în care a contabilizat 19 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări și 2 intercepții pentru un indice al eficienței de 20.

Pe lângă HydroTruck Radom și CSM CSU Oradea, Obie Trotter a mai evoluat în Europa pentru GIESSEN 46ers, Brest, Helsinki Seagulls, Szolnoki Olaj, Nizhny Novgorod, KAO Dramas, Brindisi, Koroivnos, Polski Cukier Torun și Trefl Sopot.

Ceilalți jucători care au apărut în rubrica „Scouting Total Baschet”

Brandon Taylor 
Tyler Laser
Andriy Agafonov
Zeljko Sakic



Vizualizează pagina personală a jucătorului Obi Trotter

Andrei Ilie / 14 June 2019 / 15:48


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Olympiacos Pireu a legitimat cel mai bun pivot din NCAA în sezonul trecut
Ethan Happ se va afla la prima experiență ca profesionist 
Shane Larkin va rămâne în continuare la Anadolu Efes Istanbul
Baschetbalistul american a fost cel mai bun jucător al turcilor în precedentul sezon 
Dragoș Diculescu s-a accidentat la finalul partidei României U20 împotriva Finlandei. Update
Tânărul internaționalul român a fost purtat pe brațe de către colegi. Video 
România U20 a suferit încă o înfrângere dramatică, de data aceasta în fața Finlandei
Tricolorii mici termină pe ultimul loc grupa de la Europeanul U20 - divizia B, cu zero victorii 
Vasilis Spanoulis va mai juca un sezon pentru Olympiacos
Veteranul grec tocmai și-a prelungit contractul cu formația din Pireu 
Bill Amis și-a anunțat retragerea din baschet la doar 31 de ani
Fostul jucător de la Steaua schimbă domeniul de activitate 
CSU Sibiu va juca în faza grupelor în FIBA Europe Cup, U-BT Cluj va evolua în turul preliminar
Care sunt potențialii adversari ai clujenilor în competiția europeană 
Stanimir Marinov a semnat în liga a doua din Franța
Internaționalul bulgar a evoluat în sezonul precedent la U-BT Cluj 
ACS Sepsi SIC va juca a 3-a oară la rând în grupele EuroCup Women
Alb-verzile își află adversarele în 23 iulie 
România pierde și în fața Albaniei la Campionatul European U20 masculin Divizia B
„Vulturii” se află pe ultima poziție în Grupa B 
0 
Stiu de Stan, dar tu te-ai informat cât de trufanda a fost la turneu saracul? Ca să vorbim serios, în afara de Tohatan și Diculescu, restul numai trufandale nu sunt. La momentul asta cel puțin. 
click pt. Articol 19 July 2019 13:00
Ossiryss @trancer
0 
Ma gândeam ca sunt șanse sa fii mai informat. L-a luat pe băiatul ala de la Galați, încă din timpul primului stagiu de la Sibiu și, din ce știu, mai urmează. Visa el și la Diculescu, dar nu se aștepta să-l semneze Craiova atât de prompt. 
click pt. Articol 19 July 2019 11:23
0 
Și cam ce trufandale ai găsit tu în lotul ala :)? 
click pt. Articol 19 July 2019 11:00
0 
Important e ca deocamdată, avem antrenor, principal, antrenor secund, antrenor federal, antrenor coordonator, team manager și conducător de delegație. Jucătorii mai pot aștepta, având în vedere ca avem staff mare. Boierii, tot boieri! 
click pt. Articol 19 July 2019 10:05
0 
Omul s-a dus sa targuiasca niște trufandale U23 pentru echipa de club și poate, sa vadă cam care mai e treaba, pe colo șa, prin Portocalia... Repet ce am mai spus : omul nu fusese nici măcar sa vadă turneul final U20... Selecția a făcut-o de pe niște coli A4 cu statistici și din ce și-a mai dorit unu' altu' dintre mulții parerologi de prin federație. Cred ca de data asta, nici măcar Dvd-urile n-au fost folosite... 
click pt. Articol 19 July 2019 09:54
euroman terminat
0 
pe ala bun l-ai pierdut ca s-a accidentat.Clubul a dat bani pe el si nu-l poate folosi.La ce e buna regula asta? 
click pt. Articol 18 July 2019 11:15
euroman greseala
0 
este ca ii "omori" si pe ceilalti: cei peste 23 ani NU mai joaca ca nu pot din cauza regulii si se plafoneaza/lasa. Asa sutii nulitati si "omori" cei care cit de cit mai fac ceva. Daca rezultatul ar fi 0 ar fi bine, eu cred ca suntem pe minus la toate capitolele: nationala de tineret si de seniori, campionat intern si competitii europene. 
click pt. Articol 18 July 2019 11:11
0 
Esti măreț Dane 
click pt. Articol 18 July 2019 09:52
trancer @gyke
0 
Și da și nu. Daca în echipa ar mai fi fost 3-4 ca ei as baga mana în foc ca altele ar fi fost rezultatele. Și da, ai și dreptate, nivelul lor rămâne scăzut la nivel inter-tari, insa trebuie sa ții cont ca ei au doar un sezon de liga națională în care au jucat cât de cât. Și au prins acele minute numai datorita regulii, altfel în locul lor jucau mai mult alți romani mai experimentati, dar care aveau viitor 0. Asa măcar, de la ei poți avea speranțe ca vor creste ca și evoluții, odată cu următoarele sezoane. 
click pt. Articol 17 July 2019 15:08
gyke @trancer
0 
Regula asta cand te uiti in campionat iti creeaza o falsa impresie. Te uiti la Diculescu sau Tohatan... intr-o echipa cu alti 6-7 baschetbalisti arata bine, sunt ajutati sa isi expuna punctele tari si, pe cat posibil, sa isi ascunda punctele slabe.
In momentul in care trebuie sa fie ei liderii, iar coechipierii nu ii pot ajuta cu mai nimic, le vezi foarte clar limitarile, iar rezultatele echipei sunt graitoare. 
click pt. Articol 17 July 2019 13:01